vineri, 30 noiembrie 2012

Vişan vine la C.S.M.!

După ce şi-a reziliat contractul ca jucător cu Fortuna Brazi, Marius Vişan (foto) este pe punctul de a-şi continua cariera de fotbalist la formaţia C.S.M. Câmpina. Chiar astăzi, cunoscutul atacant, în vârstă de 33 de ani, va stabili ultimele detalii a unei posibile colaborări, cu conducerea clubului câmpinean. Legat de acest transfer, Adrian Nistoroiu, unul dintre acţionarii C.S.M. – ului ne-a declarat: ”Este ca şi rezolvat. Astăzi vin la Câmpina, ne întâlnim şi sper ca returul să-l găsească la noi. În afara acestuia, mai aducem 3-4 jucători de super calitate. Nu dau nume, dar veţi vedea la Câmpina o echipă mult mai puternică ca cea de până acum”.