sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Unde va merge Fortuna

Printre echipele care au ales să facă pregătirea de iarnă în Turcia, se numără şi A.F.C. Fortuna Poiana Câmpina. Astfel, pupilii lui Radu Călin se vor deplasa la începutul lunii februarie în Antalya, aceştia stabilindu-şi cartierul general la complexul Mardar Palace din Lara. Acest complex somptuos se mândreşte cu una dintre cele mai mari piscine în aer liber din Europa şi cu 8 restaurante à la carte. Mardan Palace oferă o zonă de plajă privată şi camere luxoase, dotate cu articole de toaletă Hermes. Fiecare cameră are un balcon cu vedere la Munţii Taurus, Marea Mediterană sau piscină. Toate camerele beneficiază de instalaţii de aer condiţionat şi iluminat controlate prin telecomandă. Piscina în aer liber are mai multe fântâni şi un acvariu în mijloc. Există, de asemenea, un recif, unde oaspeţii pot înota şi face snorkelling alături de peşti, într-un mediu controlat. Oaspeţii pot alege între mai multe restaurante diferite care oferă mâncăruri autentice cu specific rusesc, franţuzesc, thailandez, japonez şi mediteraneean. Restaurantul principal servește fiecare masă. Barul de pe acoperiș are vedere panoramică la stațiune și la mare. Centrul spa de lux oferă terapii exotice, un centru de fitness ultramodern şi o sală de meditaţie cu vedere la piscina interioară. Centrul de înfrumuseţare şi tratament Thalasso oferă şedinţe de îngrijire facială şi corporală. Centrul orașului Antalya este la doar 15 km, respectiv 20 de minute de mers cu mașina.